Secetă, tractoare și TikTok în Botoșani

O școală din Botoșani pregătește viitori mecanici agricoli. Povestea lor e mai mișto decât crezi, dar și amenințările cu care se confruntă, mai mari decât ar trebui.
Vara asta am vizitat școala profesională „Gheorghe Burac” din comuna Vlăsinești, județul Botoșani. Din 2015, aici învață băieții din împrejurimi cum să devină mecanici agricoli, adică profesioniști capabili să conducă și să repare tractoare, combine și alte utilaje agricole.

E o meserie importantă pentru că fără acești mecanici nu s-ar putea face muncile agricole în ferme mari. Nu poți semăna, erbicida sau recolta dacă nu ai tractoare și degeaba ai tractoare dacă nu are cine să le conducă. Și, ca în multe alte domenii în România, există mai puțini profesioniști decât e nevoie – cu câteva sute mai puțini. 

De ce avem puțini profesioniști? Un mix de motive: cei pe care îi avem aleg să plece în străinătate, pentru că salarii și condiții mai bune; și tot mai puțini elevi aleg să învețe meseria și să devină tractoriști.

Tocmai de aceea am fost la Vlăsinești. Voiam să înțeleg ce face școala bine, dar și ce hopuri mai are de trecut. Am găsit așa: 

• o școală care se modernizează: de anul ăsta, copiii se mută într-o clădire unde e totul nou-nouț, de la atelierul de mecanică la uneltele cu care o să lucreze. 

• profesori care îi țin aproape pe elevi, chiar dacă mulți dintre ei au ore în mai multe localități și sunt clienți fideli ai microbuzelor. 

• copii pasionați de agricultură, dornici să muncească (în țară sau în afară, încă nu sunt siguri) și să posteze despre tractoare pe TikTok, unde e viața lor digitală.

Și am mai găsit și căldură și secetă. Multă căldură și secetă, pentru că Botoșaniul, ca mai toată țara vara asta, n-a avut parte de câte ploi avea nevoie. Și asta e problema cea mare. E minunat că copiii ăștia învață cum să conducă tractoare și că sunt pasionați de asta. Iar eforturile pe care le fac profesorii pentru ei sunt uriașe. Dar ce te faci cu toate astea când te confrunți cu o amenințare prea mare pentru tine, cum sunt schimbările climatice? 

**

Autor și voce: Oana Filip
Montaj: Ana Maria Ciobanu
Foto: Bogdan Dincă
Muzica: Podignton Bear - Clouds, Rain, Sun; Podington Bear - Wavy Glass
★ Support this podcast ★

Descoperă alte podcasturi DoR: Pe Bune, mame, Satul Mădălinei, Răzleții.

All rights reserved