Când a început să se ocupe de obiceiurile de doliu, s-a luat cu treabă. La parastasul de 40 de zile, a făcut pachete cu hainele lui Zamfirică – geci de piele, cămăși bune, pulovere, pantaloni – și le-a pus de-al lungul străzii să vină vecinii să ia. I-au mai rămas costumele lui, pe care o să le dea la comemorarea de un an. Luna mai a venit și cu treaba din grădină. A pus roșii, varză, ardei și vinete doar pe jumătate de teren, restul l-a semănat cu porumb pentru animale, că știa de acum că nu o să mai aibă nevoie de atâtea legume doar pentru ea.

Dar șocul morții lui a rămas ca un arc tensionat, gata să sară și să o dezechilibreze de fiecare dată când ceva îi scapă de sub control.